La sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) a avut loc, la solicitarea ministrului Lucian Bode, întâlnirea de lucru cu toți factorii implicați ai unităților din subordinea sau sub autoritatea Ministerului, din domeniul aviație, feroviar, naval, medical și rutier care implementează măsurile pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu Coronavirus.
În cadrul ședinței a fost prezentat stadiul implementării măsurilor care au fost stabilite în sarcina unităților din subordinea Ministerului și s-a constat că toate termenele asumate au fost respectate.
Totodată, luând în considerare ultimele evoluții, s-au stabilit următoarele măsuri care vor fi implementate în regim de urgență:
- Asigurarea culoarelor speciale de debarcare în incinta aeroporturilor;
- Stabilirea și punerea la dispoziție a locurilor special amenajate pentru completarea formularelor în aeroporturi;
- Posibilitatea distribuirii formularelor, care trebuie completate, odată cu îmbarcarea pasagerilor în aeronave;
- Diseminarea de informații privind măsurile de igienă și prevenție în incinta aeroporturilor, gărilor, trenurilor, stațiilor de metrou, a porturilor sau a oficiilor poștale, elaborate de către autoritățile competente;
- Posibilitatea ca personalul specializat din cadrul spitalelor din subordinea MTIC să răspundă cu celeritatea cerințelor venite din partea Direcțiilor de Sănătate Publică;
- Posibilitatea/recomandarea către toți operatorii aerieni, feroviari, rutieri sau navali, care desfășoară activități pe teritoriul României, să poată să pună la dispoziția tuturor pasagerilor măști de protecție;
- Asigurarea materialelor necesare protecției personalului Poștei Române care manipulează corespondența (plicuri/colete) ce provine din zonele afectate de acest virus.
Toate măsurile care sunt în sarcina MTIC, prin unitățile din subordine sau sub autoritatea sa, vor fi monitorizate și raportate cu celeritate către conducerea Ministerului și instituțiilor coordonatoare la nivel național.
BIROUL DE PRESA MTIC